Diferenta dintre pustoaice si femei in relatiile de amicitie


Mi-am facut acum vreun an – doi doua amice, doua  fete care se cunosc una pe alta destul de bine cu care as vrea sa petrec mai mult timp si nu in stilul clasic de a fi cu vreuna dintre ele. Eu sunt genul de om care adora sa „isi piarda timpul”  (am pus intre ghilimele pentru ca nu o consider o pierdere de timp) cu oameni, plimbandu-se prin oras, mergand la o pizza, la o cafea etc. Acelasi sentiment de implinire il am si cand ies cu amice, dar si cu amici.

Ceea ce am observat in general la amice, dar cel mai bine la aceste doua amice cu care am  iesit si impreuna cu ambele dar si separat este ca au tendinta sa refuze o invitatie nevinovata in oras sau sa traga de timp in acceptarea uneia. Mi-au trebuit cateva luni bune sa le conving sa iesim. Fetele au varsta intre 19- 25 ani. Interesant este ca o alta tipa, ceva mai mare si mai casatorita cu un an ar iesi oricand doar ca nu suntem in aceeasi localitate, iar o alta de 30+ ani cu care nu am discutat decat de cateva ori m-a invitat ea in oras.

Aici cred ca este o foarte mare diferenta intre pustoaicele care sunt cam speriate ca nu cumva sa vrei de la ele mai mult decat sunt dispuse sa ofere si femei mature care stiu ce vor si nu le este teama de un suc, o cafea sau orice altceva pentru ca stiu sa zica nu in momentul potrivit si nu in momentul nepotrivit, facand totul sa para atat de periculos sau chiar comunist. Daca pustoaicele au impresia ca le-ai musca, femeile au impresia ca poti purta o discutie serioasa si ok fara sa fie implicatii nepotrivite.

Reclame

About Mihai

Mare " afacerist " cu simt anteprenorial, dar fara prea multi bani in buzunar . In orice moment accept propuneri banoase si afaceri nemiloase.

Posted on 30/03/2018, in Viata and tagged , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: