De fiecare dată când iau un client nou pe consultanță mă apucă o ușoară depresie, pentru că trebuie să dau ochii cu un om căruia trebuie să îi spun că a fost furat la drumul mare și încrederea lui înșelată în cele mai oribile moduri posibile.

Ce înseamnă furat?

“păi, noi v-am făcut site-ul, dar asta nu înseamnă că și merge”

“nu ne-am gândit ca veți avea același număr de vizitatori ca până acum”

“da, trebuie să faceți niște seo, dar asta e altă discuție” (deși în specs se spunea)

“păi ce contează că e un script de pe net și nu scris de noi”

“dacă vreți opțiuni adiționale, trebuie să rescriem mare parte din cod”

“nu ne-am gândit că veți urca mai mult de 4 poze la un item”

Nu am voie să vă spun cine e ultimul țepar, dar la un moment dat am discutat cu unul dintre ei, și mă simțeam ca pe ciuperci halucinogene.

“noi am făcut ce ne-a cerut”

“lasă că are bani”

“nu înțelegi tu”

Satisfacția e că piața se curăță, din păcate prea încet.